Românul singur cu ecranul.

Ecranul este un element esențial în viața românului. De pe ecran a aflat, într-o zi de decembrie, că din acel moment era slobod să-i spună ălui mare: dictatorule,  că nu mai era obligat să se declare comunist cu orice prilej și că îl aștepta un viitor fericit. Tot de pe ecran află românul din zilele noastre că nu e chiar atât de fericit. Ecranul îi spune pe cine trebuie să iubească și cine-i sunt dușmanii.
O pauză de curent de câteva zile, așa cum s-a produs în niște  state americane, ar fi devastatoare pentru România. Coeziunea socială s-ar prăbuși iar oamenii ar începe să tragă concluzii personale nepermise, greu de combătut după aceea. Ce ne-am face fără mediul online, că nu ne-ar doborâ foamea de informații, ci absența unui loc de descărcare a comentariilor de genul „bă, ești varză” și altele, cu conotații mult mai sexuale, procedură prin care scăpăm atât de simplu de constipația intelectuală continuă. Unde ne-am mai ușura, anonim, dacă nu pe FB sau în subsolul blogurilor și al saiturilor neprotejate corespunzător. De unde să mai știm noi pe cine l-a incinerat familia, rușine să le fie, că groparii, paznicii de cimitire și atâția alții rămîn fără o bucată de pâine. Fără declarații importante și breaking news viața noastră amenință să se transforme într-un ritual satanic, în care să nu mai știm decât că ne e foame, frig sau că iar ne-au mărit ăștia impozitele. Pe vremea lui Ceaușescu ecranul era ca mort și noi consumam vodcă în draci și făceam depresii. Oameni buni, fie criza cât de rea, nu ne lăsați fără ecran, că noi nu mai răspundem de nimic.