În vremea bucuriilor simple, când o cafea bună sau o țigaretă fină aveau încă măreție de simbol, când umblai săptămâni la rând după o carte sau după un film, o întîlnire cu prietenii era un prilej constant de bucurie. Exista în vremea aceea un sentiment de solidaritate necunoscut prezentului. Morala simplă: trebuie să pierzi libertatea pentru a fi capabil să o prețuiești. Relația nu e reversibilă, nimeni nu va prețui vreodată lagărul de concentrare. Omenirea a fost supusă ciclic unor experimente la scară națională (mai nou globală?). Oamenii s-au lăsat luați de val sau au rezistat, unii prin nepăsare, alții refuzând obediența. Nesupunerea civică era mai simplă în societatea marcată de penurii de tot felul. Supușii și nesupușii trăiau până la urmă la fel de prost, așa că nu era mare lucru de pierdut. Capcana prezentului constă în faptul că poți trăi și bine. Nesupunerea care nu a fost înfrântă de sistemul concentraționar, a fost cumpărată democratic. Bogăția însă nu garantează fericirea. Dezamăgirea așteaptă la fiecare capăt de drum. Am impresia că unele evenimente pe care le-am trăit în 1987 și '88, prevestind deznodământul din '89, se repetă, păstrând proporțiile. Suntem la sfârșitul lui ianuarie. Cele 11 luni care urmează până la sfârșitul lui 2013 ne pot aduce altă lume. Nu vă agitați. Nu va fi nici mai bună, nici mai proastă decât cele de până acum. Unii vor câștiga, alții vor pierde. Până la urmă, nici asta nu va mai conta.
Zorin Diaconescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu